Categories
Albanezi

A treia zi de Paşti

Pentru Albanezii creştini, marţi este a treia zi de Paşti. Paştile marchează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Isus Cristos (considerat Fiul lui Dumnezeu de către creştini), ce a fost în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştilor marchează începutul anului ecleziastic creştin (există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştile) şi este o sărbătoare religioasă variabilă – care nu începe la o dată fixă – însă care începe obligatoriu într-o duminică: Ziua Domnului. Paştile sunt întotdeauna la o săptămână după Florii. Data Paştilor se stabileşte în funcţie de echinocţiul de primăvară. Paştile creştin durează 3 zile (cel evreiesc durează 8 zile şi aminteşte ieşirea Evreilor din Egipt). Paştile sunt în ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor” şi încheie Postul de 40 zile (cel mai lung şi mai aspru din cele 4 Posturi de durată ale ortodoxiei – celelalte 3 fiind Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului). După scoaterea în Vinerea Mare din altarul bisericii a epitafului (broderie liturgică cu scena plângerii lui Isus Cristos de către cei apropiaţi), până duminica dimineaţa – de ziua Învierii – nu se trag clopotele, ci se bate toaca; dar nu moartea, ci Învierea Domnului este baza credinţei ortodocşilor. Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocşi, an de an, în Sâmbăta Mare, la ora 13 (la mormântul ce a fost al lui Isus Cristos). Crucea – singurul obiect creştin care nu se sfinţeşte, ea fiind aşa dintotdeauna – ca semn de deosebire a crestinilor faţă de cei de altă religie, aminteşte de răstignirea lui Isus Cristos, fiind cea mai puternică armă de apărare a creştinului; rostirea cuvintelor însoţitoare – „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” e şi rugăciunea cea mai scurtă / pentru împlinirea nevoilor. Curăţenia de Paşti coincide cu instalarea anotimpului reînvierii naturii, evidenţiind nevoia credincioşilor de a pune totul în ordine în case / de a se elibera de lucrurile inutile, aşteptând primăvara ca un semn de purificare, reprezentând o formă de revizuire a vieţii – în urma solicitării din timpul postului. (Tradiţia consumării cărnii de miel la Paşti datează de pe vremea lui Moise, care a introdus obiceiul cinei pascale iar numele îi provine din limba aramaică, care în română înseamnă „trecere”). Oul, cu coaja ce ascunde albuşul şi gălbenuşul – simbolizând sursa primordială a vieţii – se consideră că reprezintă pe Creatorul lumii: care produce tot şi conţine totul în sine; întrebuinţarea ouălor vopsite a fost dintotdeauna semnul după care se recunoşteau creştinii. Paştile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Fiul Domnului înviat; de aceea, credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: „Cristos a înviat!” „Adevărat a înviat!” – până la Înălţarea Lui, 50 de zile după.

Categories
Albanezi Uncategorized

Albanezii din România

Albanezii – veri buni cu Românii – sunt prezenţi de peste 4 secole pe teritoriul Românesc, unde au trăit în bună pace şi prietenie. Astăzi numărul Albanezilor din România este foarte mic iar strădaniile sunt legate de păstrarea limbii şi a culturii specifice. Albanezii descind din iliri şi sunt vechi locuitori ai Peninsulei Balcanice, existând pe locurile lor cu mult înainte de venirea slavilor. Au cunoscut şi au făcut parte din civilizaţiile elenă, romană, bizantină şi otomană (care a dus la un proces de islamizare mare al populaţiei). Sub conducerea eroului naţional Gheorghe Castriotul Skanderbeu, cea mai mare parte a principatelor feudale Albaneze s-au unit vremelnic într-o Albanie independentă (în lupta de stopare a înaintării otomane în Europa, s-a consemnat proiectul unei joncţiuni între armatele creştine conduse de Skanderbeu şi Iancu de Hunedoara). După moartea lui Skanderbeu, la 1468, a început procesul de destrămare al Albaniei independente şi totodată cel de emigrare a Albanezilor ce nu doreau să rămână sub ocupaţia otomană. Unii s-au îndreptat către Ţările Române, primul document al prezenţei Albanezilor în teritoriile Româneşti fiind la 12 Martie 1595: Mihai Viteazul a permis unui număr de 15000 de Albanezi să se aşeze în Ţara Românească; este considerat primul act ce atestă începutul existenţei în teritoriile Româneşti a Albanezilor în comunităţi distincte. Pentru următoarele secole, documentele au făcut referire la arnăuţi şi negustori, la domniile familiei Ghica şi la aceea a domnitorului Moldovei, Vasile Lupu / zis Albanezul, etc. (la 1602, domnitorul Simion Movilă a reînnoit printr-un act privilegiile acordate de Mihai Viteazul Albanezilor aşezaţi în Ţara Românească). Comunităţile Albaneze au fost tot timpul active şi remarcate: veniţi în Ţările Române din cauza persecuţiilor administraţiei otomane, Albanezii s-au integrat destul de uşor în mediul politic şi cultural Românesc datorită unor afinităţi de limbă şi obiceiuri. În oraşele mari, Albanezii erau îndeosebi comercianţi, proprietari de restaurante, cofetari, băcani, din rândul acestora ridicându-se totodată numeroşi intelectuali. Secolul XIX a fost considerat “de aur” pentru Albanezii din România: Bucureştiul era un important centru de sprijin al mişcării de eliberare şi renaştere naţională a popoarelor din Balcani. Albanezii din România au fost prezenţi în mişcarea revoluţionară din 1821, atât în oastea lui Tudor Vladimirescu, cât şi în cea condusă de Elenul Alexandru Ipsilanti. Patriotul şi omul de cultură Albanez Naum Panajot, originar din sudul Albaniei – dar unul dintre cei mai stimaţi cetăţeni ai Brăilei – a fost un premergător al mişcării de renaştere naţională a Albaniei, fiind autorul şi editorul primului abecedar al limbii Albaneze, tipărit înRomânia, în 1844.Prinţesa Română de origine Albaneză Elena Ghica (1828-1888) a publicat numeroase articole pentru a face cunoscută în opinia publică a vremii cauza naţională a Albanezilor şi a întocmit şi prima monografie despre Albanezii din România, care au constituit societăţi culturale cu evidente scopuri de susţinere a Mişcării de Eliberare Naţională Albaneză – acţionând pe plan cultural şi politic pentru cucerirea independenţei de stat a Albaniei (în acea perioadă Albanezii erau aşezaţi în special în oraşe ca Bucureşti, Brăila, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Călăraşi, Iaşi, Focşani, ş.a.). La Bucureşti, poetul Albanez Naim Frasheri a publicat pentru prima dată operele sale literare – care au stat la temelia literaturii Albaneze. Cel mai mare poet Albanez al secolului XX, Lasguş Poradeci (1899 – 1987) şi-a publicat primele 2 volume de versuri la Constanţa şi respectiv Bucureşti. Victor Eftimiu, născut în Albania şi stabilit în România, a devenit un important scriitor Român de origine Albaneză. Profesorul Aleks Stavri Drenova de la Şcoala Albaneză din Constanţa a întocmit în Bucureşti procesul-verbal pe baza căruia s-a luat hotărârea de proclamare a independenţei de stat a Albaniei de la 28 Noiembrie 1912 şi a redactat Imnul Albaniei pe notele lui Ciprian Porumbescu “Pe-al nostru steag e scris unire” / imn oficial şi în prezent. În perioada interbelică, mulţi dintre intelectualii Albanezi au fost pregătiţi în România, unii dintre ei ocupând apoi posturi importante în Albania (ca de exemplu negustorul Pandeli Vangheli a ajuns premier şi preşedintele Senatului iar Dimitrie Berati ministru de externe). Albanezii utilizează alfabetul latin. Regimul comunist a desfiinţat abuziv organizaţiile Albaneze din România. După Revoluţie, România sprijină Albanezii. Majoritatea Albanezilor din România sunt creştini / cele mai multe familii provin din regiunea Albaneză Korcea (zona montană a aromânilor fârşeroţi), urmând Calendarul Creştin pe stil nou / gregorian.

Categories
Albanezi

A doua zi de Paşti

Pentru Albanezii creştini, luni este a doua zi de Paşti. Paştile marchează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Isus Cristos (considerat Fiul lui Dumnezeu de către creştini), ce a fost în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştilor marchează începutul anului ecleziastic creştin (există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştile) şi este o sărbătoare religioasă variabilă – care nu începe la o dată fixă – însă care începe obligatoriu într-o duminică: Ziua Domnului. Paştile sunt întotdeauna la o săptămână după Florii. Data Paştilor se stabileşte în funcţie de echinocţiul de primăvară. Paştile creştin durează 3 zile (cel evreiesc durează 8 zile şi aminteşte ieşirea Evreilor din Egipt). Paştile sunt în ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor” şi încheie Postul de 40 zile (cel mai lung şi mai aspru din cele 4 Posturi de durată ale ortodoxiei – celelalte 3 fiind Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului). După scoaterea în Vinerea Mare din altarul bisericii a epitafului (broderie liturgică cu scena plângerii lui Isus Cristos de către cei apropiaţi), până duminica dimineaţa – de ziua Învierii – nu se trag clopotele, ci se bate toaca; dar nu moartea, ci Învierea Domnului este baza credinţei ortodocşilor. Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocşi, an de an, în Sâmbăta Mare, la ora 13 (la mormântul ce a fost al lui Isus Cristos). Crucea – singurul obiect creştin care nu se sfinţeşte, ea fiind aşa dintotdeauna – ca semn de deosebire a creștinilor faţă de cei de altă religie, aminteşte de răstignirea lui Isus Cristos, fiind cea mai puternică armă de apărare a creştinului; rostirea cuvintelor însoţitoare – „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” e şi rugăciunea cea mai scurtă / pentru împlinirea nevoilor. Curăţenia de Paşti coincide cu instalarea anotimpului reînvierii naturii, evidenţiind nevoia credincioşilor de a pune totul în ordine în case / de a se elibera de lucrurile inutile, aşteptând primăvara ca un semn de purificare, reprezentând o formă de revizuire a vieţii – în urma solicitării din timpul postului. (Tradiţia consumării cărnii de miel la Paşti datează de pe vremea lui Moise, care a introdus obiceiul cinei pascale iar numele îi provine din limba aramaică, care în română înseamnă „trecere”). Oul, cu coaja ce ascunde albuşul şi gălbenuşul – simbolizând sursa primordială a vieţii – se consideră că reprezintă pe Creatorul lumii: care produce tot şi conţine totul în sine; întrebuinţarea ouălor vopsite a fost dintotdeauna semnul după care se recunoşteau creştinii. Paştile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Fiul Domnului înviat; de aceea, credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: „Cristos a înviat!” „Adevărat a înviat!” – până la Înălţarea Lui, 50 de zile după.

Categories
Romani

Hello world!

Welcome to WordPress. This is your first post. Edit or delete it, then start writing!