Marti
21
August

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Feb 2018 Martie 2018 Apr 2018
D L Ma Mi J V S
       
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Apr 2018 2018Apr 2019
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Sfânta Cuvioasă Parascheva
27-03-2018 - Macedoneni

În fiecare an, la 27 Octombrie, Biserica Ortodoxă Macedoneană prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva, cunoscută popular şi sub numele de “Sfânta Vineri” sau “Vinerea Mare”. Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului XI. S-a născut în Epivat (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Părinţii ei erau oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; apreciat de cârmuitorii de atunci ai Bisericii dar şi de credincioşi, a fost ales la vremea cuvenită episcop în localitatea Madite. Parascheva şi-a petrecut anii copilăriei în casa părinţilor sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea 10 ani a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mântuitorului: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult, încât şi-a împărţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a facut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor ei. După trecerea câtorva ani, şi-a părăsit părinţii şi “frumuseţea acestei lumi”, retrăgându-se “în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a rămas vreme de 5 ani. De acolo a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile pe care le-a străbătut şi Mântuitorul Isus Cristos şi sfinţii apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi cu rugăciunea, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Maria Egipteanca sau ca atâţia alţi ostenitori spre cele duhovniceşti. Mitropolitul Varlaam al Moldovei în Cazania sa, tipărită la Iaşi în 1643, spune că acum nu mai avea grijă “nici de veşminte şi de aşternuturi, nici de mâncări şi de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăţia sufletului şi de răspuns judecăţii ce va să fie”. Ea “pururea suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va înfrumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Isus Cristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava şi de lumina şi de bucuria cea fericită. De aceasta … ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururea”. Într-o noapte, însă, pe când avea cam la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: “Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Şi continuă mitropolitul Varlaam în Cazania sa că ea “fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Constantinopol veni. Şi mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherna şi către icoana Sfinţiei Sale căzu şi cu lacrimi se rugă aşa şi zicea: N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare… Că până am umblat în pustie pe tine team avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfîrşitul vieţii mele, că altă nădejde nu am”. Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. “Acolo - continuă mitropolitul Varlaam - trudă către trudă şi durere către durere adăuga, cu post şi cu nedormire pe sine se înfrumuseţa, cu lacrimi pământul uda şi aşa se ruga: Doamne Isuse Cristoase, caută din locaşul Tău cel sfânt; am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum, îndură-te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu”. Împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul. A fost îngropată ca o străină, nimeni neştiind cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe nişte crestini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, “aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis – şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva – i-a poruncit să ia degraba trupul ei şi să-l aşeze undeva la loc de cinste. În aceeaşi noapte, o credincioasă pe numele Eftimia a avut aceeaşi vedenie. Credincioşii de acolo, auzind de visul celor 2, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivat. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spune că dreptcredincioşii creştini din Epivat au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde văzuse ea însăşi lumina zilei. Patriarhia din Constantinopol a procedat la canonizarea ei - adică la trecerea ei în rândul sfinţilor. Curând după moarte s-au alcătuit unele lucrări despre viaţa şi istoria moaştelor ei. Una din ele a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae IV (1145 - 1151) şi alta alcătuită de marele patriarh Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a secolului XIV (acesta a fost folosită de mitropolitul Matei care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, care a alcătuit – în Greceşte – o nouă “viaţă”, precum şi slujba Cuvioasei Parascheva, în 1605). Câţiva ani mai târziu, viaţa ei a fost inclusă de mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania lui, tipărită la Iaşi în 1643, fără îndoială folosind manuscrise prelucrate dupa lucrarea patriarhului Eftimie. Nevoinţele ei au fost înfăţişate pe scurt şi de marele mitropolit Dosoftei al Moldovei în lucrarea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor (Iaşi, 1686), precum şi în alte Vieţi de sfinţi şi în ediţiile Mineielor tipărite în spaţiul Românesc. Dintre străinii care i-au mai cercetat viaţa important a fost aghiograful Grec Nicodim Aghioritul (1749 - 1809). Învăţatul episcop Melchisedec Ştefănescu al Romanului (1823 - 1892) a tipărit o lucrare specială intitulată Viaţa şi minunile Cuvioasei noastre Parascheva cea nouă şi istoricul sfintelor ei moaşte (Bucureşti, 1889). Câţiva teologi Români de asemenea s-au mai ocupat cu viaţa şi sfintele ei nevoinţe. Moaştele Paraschevei au stat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivat, săvârşind multe semne şi minuni în jurul lor. Vestea despre acestea s-a răspândit în toată Peninsula Balcanică şi în Anatolia, încât mulţi credincioşi din acele locuri se îndreptau spre Epivat ca să se închine la cinstitele ei moaşte şi să-i ceară să mijlocească în faţa tronului ceresc pentru ei. La 23 Aprilie 1887, moaştele Cuvioasei au ajuns la catedrala mitropolitană din Iaşi de puţin timp sfinţită şi de atunci este considerată ocrotitoarea Moldovei.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.