Catolicii - printre care Bulgarii din România - au Botezul Domnului ca o sărbătoare variabilă, în duminica după Epifania Domnului (ce comemorează venirea magilor la pruncul Isus - la dată fixă pentru catolici, 6 Ianuarie). Boboteaza este unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului; ca şi Crăciunul, este precedată de un Ajun mai deosebit, zi de Post, de Botezul Domnului fiind dezlegare la toate. După ce a împlinit 30 de ani, Isus l-a căutat pe vărul său îndepărtat Ioan ca să fie botezat (Ioan era faimos printre Evrei că-i boteza în Iordan, mărturisindu-şi păcatele). A venit Isus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta - ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfânta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Isus a venit la ape ca să cureţe firea lor. A venit să Se boteze ca să pregătească baia sfântului botez pentru oameni. A venit la Ioan pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos - văzând pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus. Isus a aşteptat botezul până la acea vârstă ca să împlinească legea cu toate vârstele, să sfinţească firea oamenilor şi să le dea putere ca să biruie patimile şi să se ferească de păcatele cele de moarte. După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit (căci fiecare om care se boteza de Ioan era afundat până la cap şi ţinut astfel până ce-şi mărturisea toate păcatele iar numai după aceea Ioan îi afunda şi capul şi-l lăsa să iasă din apă; pentru aceasta a ieşit Isus îndată din apă). Ieşind Domnul din râu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătându-Se în chip de porumbel (Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate; tot asemenea şi Duhul Sfânt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blândeţii, rânduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte păcatul fără de pocăinţă).