La 1 Noiembrie, Croaţii din România au Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, ce îşi are originea în practica Bisericii din Antiochia, care chiar din primele veacuri sărbătorea cu un fast deosebit pe toţi martirii creştinătăţii - ştiuţi şi neştiuţi - în prima duminică după solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt, considerând că tăria, curajul şi statornicia martirilor sunt prin excelenţă opera Duhului Sfânt, promis şi dăruit bisericii de către Cristos Mântuitorul. În anul 835, papa Grigore IV a fixat sărbătoarea la 1 Noiembrie, dată la care se celebrează în prezent. Alegerea zilei de 1 Noiembrie se pare că a fost făcută din motive de ordin simbolic şi de ordin practic: intrând în luna Noiembrie, omul începe să se bucure de roadele muncii sale din anul respectiv, acesta fiind un prilej potrivit pentru contemplarea roadelor viţei care este Cristos, ale activităţii apostolice a Bisericii, ale eforturilor şi sacrificiilor oamenilor de bunăvoinţă, roade întruchipate în sfinţii din ceruri. Prin 1 Noiembrie, biserica aduce un omagiu solemn celor care, urmând chemarea lui Dumnezeu, au împlinit cuvântul lui Cristos: Fiţi desăvârşiţi, precum este desăvârşit Tatăl vostru ceresc (numărul lor este cu mult mai mare decât al celor declaraţi ca atare de autoritatea bisericească şi înscrişi zi de zi în calendare). Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor expune sfinţenia; ea nu constă în fapte extraordinare, impresionante, ci în realizarea practică a principiilor cuprinse în predici: sfinţi şi fericiţi sunt cei cu inima dezlipită de cele trecătoare, cei care suferă, cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, cei cu inima curată, făcătorii de pace, cei prigoniţi pentru dreptate, cei milostivi şi blânzi. În rândul sfinţilor cinstiţi de biserică se cuprind şi mulţimi nenumărate de oameni care, fără să îl cunoască pe Cristos, şi-au trăit viaţa în dreptatea şi iubirea arătată de harul divin prin glasul conştiinţei; se află şi nenumăraţi creştini umili, care în tăcere şi resemnare şi-au împlinit datoriile zilnice şi au purtat crucea suferinţelor fără a atrage atenţia altora, suportând uneori nedreptăţi amare ori ironii umilitoare; toţi aceşti sfinţi necunoscuţi împodobesc firmamentul împărăţiei cereşti asemenea stelelor necunoscute, însă ştiute şi iubite de Creatorul lor.