Apostolii Petru şi Pavel 29-06-2018 - Germani
 Catolicii, între care Germanii din România, pe 29 Iunie îi celebrează pe Sfinţii Apostoli Petru si Pavel – executaţi în anul 67 la Roma (Petru crucificat cu capul în jos pe locul unde s-a ridicat Vaticanul şi Pavel decapitat la marginea Romei). Cele două personaje ale istoriei religioase sunt simboluri ale credinţei de nestrămutat şi ale sacrificiilor supreme în numele Domnului. De-a lungul timpului au existat mereu oameni care şi-au jertfit viaţa pentru un scop nobil, pentru un crez, pentru o idee, pentru un ideal. Apostolii lui Cristos se disting de departe în seria martirilor. Este vorba despre conceptul omului absolut, al omului ideal care crede cu toată fiinţa sa şi care este gata să-şi dea viaţa mai curând decât să renunţe la credinţa sa. Vieţile şi faptele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ilustrează excelent acestea: ei au marcat începuturile răspândirii creştinismului, au propovăduit noua religie şi s-au jertfit pentru ea. Sfântul Petru a fost iniţial ucenicul lui Ioan Botezatorul pentru ca ulterior să-l însoţească pe Mântuitor. Numele său de origine era Simon dar Isus i-a dat numele de Petru care însemna „piatră”. Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei - care a adus creştinismul pe teritoriul României. Meseria de bază a Sfântului Petru era de pescar, ceea ce îl determina pe Învăţător să îl întrebe simbolic daca nu doreşte să devină „pescar de oameni”, adică să le inspire oamenilor de peste tot credinţa cea adevarată. Petru a propovăduit în lung şi-n lat religia creştină după Înălţarea lui Cristos. Fără a fi făcut parte dintre cei 12 ucenici ai Mântuitorului, Sfântul Pavel a fost cel mai mare propovăduitor al credinţei creştine, fiind supranumit „Apostolul neamurilor”, deşi la origine avea cetăţenie romană şi făcea parte din rândul celor care îi asupreau pe creştini. Numele său Evreiesc era Saul („furtuna”) dar l-a schimbat în Pavel („linişte”) în momentul în care, în drum spre Damasc i s-a arătat Domnul şi i-a câştigat pentru totdeauna o credinţă puternică dar a pierdut vederea, pe care şi-a recăpătat-o în clipa botezului. A fost întemniţat de 3 ori pentru acţiunile sale de propagare a creştinismului, pentru ca în final să fie ucis de împăratul roman Nero. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru totdeauna modele de viaţă, de dăruire, de devotament, de perseverenţă, de curaj. La acest praznic mare este dezlegare la vin, untdelemn şi peşte.
|