Joi
30
Martie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Romāni
Romi
Ruşi
Ruteni
Sārbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Jan 2017 Februarie 2017 Mar 2017
D L Ma Mi J V S
     
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
       
Mar 2017 2017Mar 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Īntāmpinarea Domnului
15-02-2017 - Macedoneni

Astăzi, la 40 de zile de la mântuitoarea Întrupare, adică de la Naşterea Domnului Isus Cristos din Fecioara Maria, Macedonenii cinstesc ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta lui Maică şi de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii Vechi şi împlinind acea poruncă. Tot astăzi e cinstită şi ziua când bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit - şi el - la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se făgăduise. Iar în pruncul cel adus la templu el a văzut, cu ochi prorocesc, noua putere de mântuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, puterea de mântuire fără margini a credinţei în Cristos, putere mai tare decât toată Legea Veche. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Isus, L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, şi-a cântat minunata lui cântare de preamărire, care arată ce a văzut el despre pruncul Isus. Pentru el, Cristos este puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, Cristos este lumina tuturor popoarelor, Cristos este slava lui Israel cel vechi şi a lui Israel cel nou. Astfel, astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea Veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Şi Mântuitorul împlineşte porunca Legii Vechi, în numele oamenilor, pentru a-i face liberi faţă de Legea Veche dar totodată cheamă şi la primirea Legii Noi, puterea de mântuire a credinţei în El, mai tare decât Legea Veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preţ al întâmpinării Domnului de astăzi, de către Dreptul Simeon, la templu. E ca şi când fiecare credincios ar lua pe pruncul Isus şi ar zice, ca şi Simeon: "Ochii mei Stăpâne, au văzut mântuirea Ta, pe care ai gătit-o pentru toate neamurile". Iar rugăciunea lui Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne", nu vrea să spună numai că acela care a primit pe Isus poate muri în pace, ci ea însemnează că şi cel care a primit pe Isus şi puterea Lui de mântuire, are cu sine puterea de a trăi şi viaţa de aici, împăcat cu Dumnezeu, departe de robia păcatului şi liber de tirania celui rău. Bucuroşi şi îndatoraţi de această tainică veste bună, Macedonenii rostesc ca bătrânul Simeon cântarea lui de recunoştinţă, astăzi: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel". După cum necuprinsa lume a materiei este condusă de legi care pe zi ce trece dezvăluie tot mai mult minunata armonie din univers, tot astfel misterioasa lume spirituală, atât cea naturală cât şi cea supranaturală, este dirijată de legi care, pe măsură pătrunderii tainelor lor, atrag şi cuceresc tot mai mult spiritul. Una dintre aceste legi spirituale se poate numi "legea proporţiilor directe dar cu valoare inversă", după care, între bine şi rău, între sinceritate şi viclenie, între bogăţie şi sărăcie, între bucurie şi întristare sau între plăcere şi suferinţă, există un raport direct proporţional: cu cât creşte unul din termeni, cu atât creşte şi celălalt, însă în sens invers, negativ. Deci, cu cât creşte bogăţia, plăcerea, bucuria, de o parte, cu atât creşte, de cealaltă parte, sărăcia, întristarea, suferinţa. În timp ce într-o parte a globului unii înoată în îmbuibare şi orgii, în altă parte alţii tremură şi urlă de mizerie şi suferinţe de tot soiul; dar în Trupul Tainic al lui Cristos, adică în biserică, există şi o altă lege, "legea solidarităţii şi gravitaţiei morale universale", în baza căreia "totul se plăteşte: binele şi răul, bucuria şi durerea, bogăţia şi sărăcia." Şi dacă plata nu o fac oamenii, o fac fie cei apropiaţi, fie un reprezentant sau chiar un necunoscut. Când se îmbolnăveşte un organ, suferă şi celelalte organe, în baza strânsei legături vitale din organism, şi organele luptă pentru restabilirea sănătăţii. Tot astfel, în Trupul Tainic al lui Cristos, membrele sănătoase, cei buni, suferă - şi ei - şi luptă pentru însănătoşirea membrelor bolnave, adică a celor răi. Cine nu ştie, de pildă, că abnegaţia părinţilor este cauza bucuriei şi fericirii copiilor? Şi totuşi puţini îşi dau seama că orice binefacere şi prosperitate, materială ori spirituală, este rezultatul unei jertfe, de care este strâns legat orice progres. Din zbuciumul, sudoarea şi efortul dureros al oamenilor de ştiinţă, al gânditorilor, artiştilor şi mai cu seamă al sfinţilor au încolţit bucuriile şi nădejdile omenirii. Şi cu cât cineva a îndurat mai mult, cu atât binele lăsat omenirii ca moştenire este mai mare, chiar dacă, uneori, acel bine nu se lasă văzut imediat şi de oricine. Între marii binefăcători ai omenirii, fiinţa care, după Cristos, a dat cel mai mult, este fără îndoială, Preasfânta Fecioară, fiindcă ea, dăruind lumii pe Mântuitorul, prin El a adus credincioşilor bucuria celei mai mari comori: Răscumpărarea - împăcarea cu Dumnezeu. Dar acest bun infinit, Maria l-a plătit cu preţul celei mai dureroase jertfe din partea ei, constituindu-se, prin aceasta, împreună răscumpărătoare cu Fiul ei. Iată de ce, în această sărbătoare, a Întâmpinării Domnului, credincioşii Macedoneni meditează asupra celor 7 dureri ale Preacuratei, aşa cum se desprind ele, direct sau indirect. Cu tot dreptul, Mama lui Isus se numeşte Mama Durerilor, deoarece încercările ei încep cu mult înainte de vârsta priceperii, odată cu primii ani ai vieţii. Ea nu are o copilărie ferită de griji şi lipsuri. La vârsta de abia 3 ani, când alţi copii de abia au părăsit braţele mamei, Maria părăseşte pe scumpii ei părinţi şi căsuţa din Nazaret şi intră, departe de Galileea, în templul din Ierusalim, unde îşi petrece, în slujba Domnului, toată copilăria până la 14 sau - după alte izvoare - până la 15 ani. Reîntoarsă la Nazaret, cu hotărârea de a rămâne pururi fecioară, la porunca Domnului trebuie să se logodească cu Sfântul Iosif, pentru ca, în faţa lumii, care nu ştia şi nici nu ar fi priceput planul lui Dumnezeu de a fi mamă feciorelnică a Mesiei, să nu rămână de ruşine născând pe Cristos fără tată legal. Nici măcar la Buna-Vestire, ea nu s-a putut bucura din plin, căci cum ar fi putut cuteza să destăinuiască oamenilor un lucru atât de nemaiauzit: că ea, fiica lui Ioachim şi Anei - nişte săraci nebăgaţi în seamă - va naşte lumii pe Mesia; lumea ar fi luat-o în râs. De aceea cel mai înţelept era să tacă; precum a şi făcut. Câtă ruşine încearcă apoi Preacurata când Sfântul Iosif, neştiind de conceperea mai presus de fire, voia s-o părăsească! Şi apoi, câtă umilire şi suferinţă în noaptea Crăciunului când uşile i se închid în faţă, una după alta, şi este nevoită să nască într-o peşteră rece şi murdară. Dar toate neajunsurile de până aici nu sunt decât un preludiu la Marile Dureri ale Mariei. Logodna solemnă cu durerea are loc astăzi, cu prilejul împlinirii a 40 de zile de la naşterea lui Isus, când, conform rânduielii prevăzute de Legea lui Moise, Maria îşi duce pruncul în templu spre a-l consacra Domnului. Acolo, inspirat de Sfântul Spirit, dreptul Simion, căruia i s-a promis de Sus că nu va muri până nu-L va vedea pe Mesia, luându-L pe Isus în braţe profeţeşte că acest prunc "va fi spre scularea şi căderea multora în Israel şi semnul căruia i se va zice împotrivă", apoi, adresându-se Preacuratei, îi profeţeşte: "Şi prin însuşi sufletul tău va trece o sabie, ca să se descopere de la multe inimi cugetele". Sabia tainică, prevestită, se înfipse încă în acelaşi moment în inima Mariei, în sufletul căreia se desfăşura ca într-un film drama morţii Fiului ei şi Mântuitorului lumii. Din acea clipă "Maica Domnului devine Mama Durerilor, Maica omului universal, Maica Durerilor universale." A doua mare durere o încearcă Maria când, în scurtă vreme, este nevoită să-şi ia pruncul şi să se refugieze în Egipt ca să-L salveze pe Isus din mâna criminalului Irod. Arşiţa, foamea, setea, osteneala, frica, răutatea oamenilor şi sălbăticia fiarelor din pustiu, iată un cortegiu de necazuri ce o însoţesc pe Maria în necunoscut. Întoarsă în Nazaret, Maria îndură mizeria datorită meseriei modeste de dulgher a Sfântului Iosif, căruia i se alătură, încă din fragedă vârstă, Isus, care munceşte din greu spre a uşura povara tatălui Său. Era abia de 12 ani când, cu ocazia pelerinajului ce-l făceau la Ierusalim, părinţii Îl pierd. Ce durere a încercat Inima Mariei când, la întoarcere, a văzut că nu e lângă ea! Iată a treia mare durere: la vârsta de 30 de ani, Isus îşi începe opera de răscumpărare, predicând Evanghelia mântuirii şi în final acceptând moartea pe Cruce ca cel mai mare răufăcător, El, binefăcătorul suprem al omenirii. Cu Crucea pe umeri urcă Golgota. Slăbit până la epuizare, cade sub povara ei. La un moment dat, privirea Mamei îndurerate se încrucişează cu a Fiului preaiubit. Cine ar putea tălmăci în cuvinte sfâşierea ce se produse în acea clipă în inima ei de mamă. Iată cea de a patra mare durere: după 3 ore de chinuri pe lemnul Crucii, Isus îşi dă sufletul în mâinile Părintelui ceresc; în acel moment, cele 2 unelte de tortură: Crucea Fiului şi Sabia durerii înfiptă în inima Mamei se încrucişează completându-se reciproc. Crucea, cu braţele ei întinse, adună la un loc toată durerea omenirii trecând-o prin inima Mamei care în acea clipă devine împreună răscumpărătoare, Mama noastră a tuturor. Iată a cincea durere: Isus e luat de pe Cruce şi aşezat în braţele Mamei Sale (e momentul imortalizat de celebra statuie "Pieta" a lui Michelangelo). Iată a şasea mare durere: în sfârşit, actul final al dramei: aşezarea lui Isus în mormânt. Stăpânul vieţii, înghiţit de întunericul unui mormânt, în prezenţa mamei. Se poate, oare, exprima în cuvinte durerea unei mame care stă aplecată deasupra gropii în care zace, neînsufleţit, unicul ei fiu? E a şaptea şi suprema durere a Mariei.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.