Duminica
17
Decembrie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Feb 2017 Martie 2017 Apr 2017
D L Ma Mi J V S
     
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
Apr 2017 2017Apr 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Mărţişorul Românesc
01-03-2017 - Români

Mărţişorul reprezintă în fapt firul răsucit roşu - alb şi nu obiectul ornamental care se leagă de acest fir (component adăugat ulterior). Mărţişorul nu se găseşte în lume decât în spaţiul primordial al cetăţii carpatice şi în zonele pericarpatice, la Români şi la unele populaţii din preajma fruntariilor actuale ale României (ca Marteniţa Bulgară). Obiceiul urcă în timp până în neolitic şi este strâns legat de tradiţia sacră, originară, a Românilor. Înţelesul său esenţial este acela de sărbătoare de început de an. De aproape 3 veacuri, Românii sunt singurii din Europa care sărbătoresc - cu sau fără ştiinţă - de 2 ori Anul Nou, o dată după calendarul oficial, internaţional iar a doua oară după calendarul popular, străvechi, căci antic Anul Nou era la 1 Martie / Martie fiind prima lună a anului şi Februarie ultima lună a anului; aşa se explică numele lunilor Septembrie (adică luna a şaptea), Octombrie (a opta), Noiembrie (luna a noua), Decembrie (luna a zecea). Calendarul popular al strămoşilor, rezultat din cultul lunar, avea 2 anotimpuri. Mărţişorul era un fel de talisman, destinat să poarte noroc. El se oferea de Anul Nou împreună cu urările - neschimbate până azi - de bine, de sănătate („că-i mai bună decât toate”), de bucurii, de dragoste („să fii iubit/ă”). Gestul oferirii Mărţişorului, fie de către femei, fie de către bărbaţi, ca şi felicitările de azi - transmise prin poştă sau prin telefon - poartă în intenţionalitatea lor buchetul de urări oferit celor dragi şi apropiaţi la începerea unui nou ciclu de viaţă. (Colindele de Anul Nou / Pluguşorul de pildă, dovedesc şi ele că Anul Nou începea la 1 Martie - doar în luna Martie putând fi vorba de plug, de brazdă, de semănat, etc., ceea ce pentru luna Ianuarie este exclus). Începerea Anului Nou la 1 Ianuarie în Ţările Române a fost abia din 1701 şi Românii preferă să sărbătorească de 2 ori acelaşi eveniment decât să renunţe la tradiţie (este un conservatorism tipic popular, motivat de conştiinţa îndatoririi de a păstra şi de a transmite valorile primordiale culturale). În multe săpături arheologice din România s-au găsit Mărtişoare cu o vechime mai mare de 8 milenii. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel, şnurul Mărţişorului exprima împletirea inseparabilă a celor 2 principii ca o permanentă mişcare a materiei. El semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb şi roşu au rămas până acum ca simboluri al sexelor, ele fiind regăsite şi la bradul de nuntă sau înmormântare. În Bucovina, Moldova şi Dobrogea, fetele purtau Mărţişorul timp de 12 zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până ce înflorea primul pom; după aceea, cu şnurul legau creanga pomului iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş - pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă. În satele transilvane Mărţişorul se agaţă şi la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta găleţilor - pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viaţa, puterea regeneratoare care se crede ca ar fi stimulată prin însăşi “culoarea vieţii” a sa. În raport cu scurgerea anului, Dochia este Drăgaica, Sânziana, Precista, devenind babă (deci pe rând copilă, tânără, matură) – metamorfozele sale calendaristice fiind amintirea Dianei de la romani / Artemis de la Greci: divinitatea matriarhatului. Poveştile Dochiei redau metaforic temele în opoziţie ca frig - căldură, sterilitate – fertilitate, etc. Zilele babei sunt în preajma începutului primăverii, fiind un scenariu de înoire a anului agrar însoţit de aprinderea rituală a focurilor, afumarea anexelor gospodăreşti, prepararea alimentelor rituale, etc.; de tradiţia Dochiei se leagă semnificaţia celui mai frumos obicei de primăvară – Mărţişorul - adevărată funie a anului care adună laolaltă zilele, săptămânile şi lunile în 2 anotimpuri (iarna şi vara), simbolizate de şnurul bicolor făcut cadou la începutul anului agrar.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.