Duminica
28
Mai

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Mar 2017 Aprilie 2017 May 2017
D L Ma Mi J V S
           
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
           
May 2017 2017May 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Marţea Mare
12-04-2017 - Romi

Ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul Sfintelor Paşti o pune în faţa creştinilor este Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare (în timpul căreia credincioşii îşi reamintesc şi retrăiesc ultimele zile din viaţa Mântuitorului - cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe dar şi de bucurie, de pocăinţă dar şi de nădejde, fiecare zi al având un înţeles şi un mesaj foarte clar şi adânc): primele 3 zile sunt sfinte pentru că reamintesc sensul escatologic al Paştilor; a patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii Săi şi trădarea lui Iuda, a cincea zi, vineri, numită şi Paştile Crucii, fiind cu adevărat începutul Paştilor (Trecerea) iar sâmbătă este ziua în care tristeţea e transformată în bucurie prin omorârea morţii. Marţea Mare pregăteşte creştinii pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două pilde strict escatologice – pilda fecioarelor şi pilda talanţilor. Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două pilde, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei. Pe 5 dintre fecioare le-a numit întelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte 5 le-a numit nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn destul îl căutau după ce s-au sculat din somn. Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinţi pilda celor 10 fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să îndemne credincioşii să vegheze necontenit şi să fie gata să iasă în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Dacă oamenii vor săvârşi o singură virtute - cea mai mare chiar - şi nu se îngrijesc de celelalte, mai cu seamă de milostenie, nu vor intra cu Cristos în odihna veşnică, ci vor fi întorşi ruşinaţi; şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani. Pilda talanţilor atenţionează asupra faptului că fiecare om, primind de la Dumnezeu anumite daruri, trebuie să le folosească, trebuie să le înmulţească şi să le înapoieze apoi Celui care le-a dat. E dorinţa pe care o are Stăpânul şi trebuie să fie şi dorinţa umană de a înmulţi binele din această lume, de a înmulţi binele şi bucuria: “Un om plecând departe şi-a chemat slugile şi le-a încredinţat averea sa. Unuia i-a dat 5 talanţi, altuia 2, altuia 1 - fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase 5 talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi 5 talanţi. De asemenea şi cel cu 2 talanţi a câştigat alţi 2. Iar cel ce luase 1 talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel ce luase 5 talanţi, a adus alţi 5 talanţi, zicând: Doamne, 5 talanţi mi-ai dat, iată alţi 5 talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău. Apropiindu se şi cel cu 2 talanţi, a zis: Doamne, 2 talanţi mi-ai dat, iată alţi 2 talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel ce a primit 1 talant, a zis: Doamne, te am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. De aceea, m am temut şi m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stapânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde nu am semănat şi adun de unde nu am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are 10 talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” Cel care a dat talantul înapoi e vinovat, pentru că şi-a găsit şi o justificare în privinţa faptului că nu a lucrat cu talantul iar Stăpânul l-a numit “slujitor leneş şi viclean” - pentru că nu ştia ce are de făcut şi nu a înmulţit talanţii. Talanţii sunt atât calităţile umane, cât şi bunurile pe care fiecare om le posedă şi care trebuie să fie folosite la maxim pentru mântuirea sa; ceea ce, de fapt, Isus Cristos condamnă în această parabolă nu este posesiunea acestor talanţi, ci răutatea şi delăsarea fatalistică şi neproductivă a acelora care nu vor să folosească darurile lui Dumnezeu în scopurile orânduite, adică spre bunăstarea şi mântuirea omului. Raportul contractual al omului cu Dumnezeu, definit în baza legii, nu-l face activ şi creativ dincolo de “obligaţia” sa. Dialogul celui de al treilea servitor cu stăpânul recheamă acel lucrător în baza contractului iar el nu reuşeşte să înţeleagă noul criteriu al “dreptăţii” divine care este un dar chiar şi atunci când este, de fapt, o recompensă.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.