Marti
25
Iulie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Mar 2017 Aprilie 2017 May 2017
D L Ma Mi J V S
           
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
           
May 2017 2017May 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Vinerea Negrului Iuda
14-04-2017 - Armeni

Vinerea Mare pentru Armeni este „Vinerea Negrului Iuda”: nu se îngenunchiază, nu se închină, — deoarece Cristos este pe cruce; nu se dă nici nu se ia cu împrumut — deoarece Cristos a fost trădat pe bani. Ca semn de doliu, nu se salută. În această zi, dulgherul nu ia ciocanul în mână şi nici croitorul acul, deoarece crucea lui Cristos a fost bătută în cuie cu ciocanul iar giulgiul Lui a fost cusut cu acul. Dis de dimineaţă, Armenii credincioşi beau oţet în amintirea lui Cristos şi vopsesc ouă pentru ca să „spargă ochiul lui Iuda”. Nu se spală faţa pentru că este zi neagră de doliu. Se aşteaptă ca să plouă neapărat, pentru ca şi cerul să plângă. Mamele cos pentru fiii lor un fel de brâu cu aţă de culoare roşie — verde. Se frământă pâine în toate casele, pentru ca să fie împărţită ca pomană săracilor şi Evreilor. Ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul Sfintelor Paşti o pune în faţa creştinilor este Săptămâna Sfântă (în timpul căreia credincioşii îşi reamintesc şi retrăiesc ultimele zile din viaţa Mântuitorului - cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe dar şi de bucurie, de pocăinţă dar şi de nădejde, fiecare zi al având un înţeles şi un mesaj foarte clar şi adânc): primele 3 zile sunt sfinte pentru că reamintesc sensul escatologic al Paştilor; a patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii Săi şi trădarea lui Iuda, a cincea zi, vineri, numită şi Paştile Crucii, fiind cu adevărat începutul Paştilor (Trecerea) iar sâmbătă este ziua în care tristeţea e transformată în bucurie prin omorârea morţii. În această zi se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului Isus Cristos, pe care le-a primit de bunăvoie pentru oameni: sunt rememorate ziua aducerii la judecată, batjocoririi, schingiuirii, răstignirii, morţii şi îngropării lui Isus. Guvernatorul roman Ponţiu Pilat, din pricina faptului că nu-i prea suferea pe Evrei dar şi din pricina unui vis al soţiei sale Claudia Procula, a încearcat să-L scape de la moarte, după obiceiul ca de Paşti să fie eliberat un întemniţat. Pusă să aleagă între Cristos şi tâlharul Baraba, mulţimea, aţâţată de preoţii Evrei, a cerut însă eliberarea tâlharului şi răstignirea lui Isus. Domnul şi-a purtat crucea spre Golgota (Dealul Căpăţânii), unde a fost răstignit între alţi 2 tâlhari (dintre care unul, recunoscându-i nevinovăţia şi dumnezeirea, s-a învrednicit de mântuire, fiind primul creştin intrat în Rai). Dându-Şi El duhul pe cruce, spre seară li s-a îngăduit drepţilor Iosif şi Nicodim să-I îngroape trupul după rânduială iar mormântul a fost pecetluit şi pus sub pază. În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la oameni. Seara se cântă în biserici Prohodul -  adică slujba înmormântării Domnului. Sfântul Epitaf (pânza brodată sau pictată cu chipul lui Cristos), aşezată în mijlocul bisericii, închipuie Sfântul Mormânt. Alaiul îndurerat al credincioşilor trece pe sub Sfânta Masă, ca şi când ar trece prin mormântul lui Isus, după care, în frunte cu preoţii, dă ocol bisericii de 3 ori (câte o dată pentru fiecare zi a şederii Domnului în mormânt). Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele au fost preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.