Vineri
21
Iulie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Mar 2017 Aprilie 2017 May 2017
D L Ma Mi J V S
           
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
           
May 2017 2017May 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Învierea
16-04-2017 - Macedoneni

Paştile – numit de Macedoneni Veligden - marchează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Isus Cristos (considerat Fiul lui Dumnezeu de către creştini), ce a fost în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştilor marchează începutul anului ecleziastic creştin (există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştile) şi este o sărbătoare religioasă variabilă - care nu începe la o dată fixă - însă care începe obligatoriu într-o duminică: Ziua Domnului. Paştile sunt întotdeauna la o săptămână după Florii. Data Paştilor se stabileşte în funcţie de echinocţiul de primăvară – în prima duminică după luna plină. Paştile creştin durează 3 zile (cel evreiesc durează 8 zile şi aminteşte ieşirea Evreilor din Egipt). Paştile sunt în ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor” şi încheie Postul de 40 zile (cel mai lung şi mai aspru din cele 4 Posturi de durată ale ortodoxiei – celelalte 3 fiind Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului). După scoaterea în Vinerea Mare din altarul bisericii a epitafului (broderie liturgică cu scena plângerii lui Isus Cristos de către cei apropiaţi), până duminica dimineaţa – de ziua Învierii – nu se trag clopotele, ci se bate toaca; dar nu moartea, ci Învierea Domnului este baza credinţei ortodocşilor. Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocşi, an de an, în Sâmbăta Mare, la ora 13 (la mormântul ce a fost al lui Isus Cristos). Crucea – singurul obiect creştin care nu se sfinţeşte, ea fiind aşa dintotdeauna – ca semn de deosebire a crestinilor faţă de cei de altă religie, aminteşte de răstignirea lui Isus Cristos, fiind cea mai puternică armă de apărare a creştinului; rostirea cuvintelor însoţitoare – „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” e şi rugăciunea cea mai scurtă / pentru împlinirea nevoilor. Curăţenia de Paşti coincide cu instalarea anotimpului reînvierii naturii, evidenţiind nevoia credincioşilor de a pune totul în ordine în case / de a se elibera de lucrurile inutile, aşteptând primăvara ca un semn de purificare, reprezentând o formă de revizuire a vieţii – în urma solicitării din timpul postului. (Tradiţia consumării cărnii de miel la Paşti datează de pe vremea lui Moise, care a introdus obiceiul cinei pascale iar numele îi provine din limba aramaică, care în română înseamnă „trecere”). Oul, cu coaja ce ascunde albuşul şi gălbenuşul – simbolizând sursa primordială a vieţii – se consideră că reprezintă pe Creatorul lumii: care produce tot şi conţine totul în sine; întrebuinţarea ouălor vopsite a fost dintotdeauna semnul după care se recunoşteau creştinii. În zori se pune ghiveciul din lut cu carne sub ţăst şi după ce se coace friptura se pleacă iar uliţele satului se animă de creştini îmbrăcaţi în hainele de sărbătoare, de glasurile de copii cu ouă în mâini care-şi însoţesc maicile şi băbicile ce-şi duc coşurile pline cu bunătăţi la biserică. În ziua de Paşti, „finele” (fetele constituite în grupul de Florii) merg cu plocon la naşă - cu prăjituri, ouă roşii şi încondeiate, etc. iar părinţii naşei pun masa cu tot felul de mâncăruri mândri deoarece fata lor e naşă (acest obicei este un aspect al pregătirii tinerelor codane pentru viitorul apropiat când se vor mărita, când vor deveni „fine” şi vor avea naşi; este cunoscut faptul că alături de relaţiile de rudenie prin sânge mai există un sistem de rudenie prin alianţă – năşia – care constituie factorul cel mai important în cadrul nunţii, odată cu căsătoria). Naşii sunt cei care asistă pe cei care se căsătoresc şi pe copii la botez, prin acest rol şi aceste funcţii năşia regăsindu-şi rădăcini adânci în trecutul multor popoare Europene. Aspectul şi importanţa năşitului nu a scăpat celor care în viitorul apropiat se vor căsători şi prin Cumicitul lansat la Florii pregătesc viitoarea ceremonie de nuntă. primeneşte întreaga natură reînnoită. În dimineaţa zilei de Paşti, înainte de a merge la biserică, toţi membrii familiei se spală cu apă „neîncepută” în care a fost pus un ou roşu, existând credinţa că, astfel, cel care se spală va fi tot anul frumos şi sănătos. Îmbrăcaţi şi încălţaţi cu lucruri noi, cu ouă roşii în buzunare, Macedonenii se adună la biserică unde ascultă slujba, iau „Paşte” iar la întoarcere calcă pe brazde de iarbă verde care au fost puse pe pragul casei. Utreniei din ziua de Paşti îi premerge o mică slujbă de Înviere care începe cu ocolirea bisericii şi se face în totalitate în afara locaşului de cult. Această slujbă premergătoare se face numai în ziua de Paşti. Textele din Penticostar rânduite în vederea sfintelor slujbe de Paşti şi din toată Săptămâna luminată şi sfintele slujbe realizate pe baza acestor texte sunt izbucniri şi revărsări de bucurie, sunt bucuria în acţiune. La Paşti şi în vremea Săptămânii luminate, la Utrenie, Sfânta Biserică Macedoneană nu are nimic altceva de spus decât bucuria izvorâtă din mormântul dătător de viată al Mântuitorului celui ce a înviat. Bucuria aceasta o vestesc şi o trăiesc credincioşii şi la slujbele înmormântării, când se întâmplă ca o astfel de slujbă să se facă la Paşti şi în Săptămâna Paştilor, căci în această săptămână de se va întâmpla să se facă slujbă de înmormântare, în loc de oricare din cele 4 slujbe de înmormântare - a mirenilor, a preoţilor şi a diaconilor de mir, a pruncilor sau a călugărilor - se face slujba înmormântării din Săptămâna luminată, care nu este altceva decât Utrenia din ziua de Paşti. Tot Utrenia din ziua de Paşti e şi cadrul slujbei de sfinţire a apei, când această slujbă se face în Săptămâna luminată. De observat că la Paşti şi în toată Săptămâna luminată, în cuprinsul slujbelor nu se pomenesc păcatele, nici nu se fac cereri de iertare, nici nu se citesc psalmi. Totul e o prăznuire în care apar doar 2 cereri – amândouă privind o şi mai mare angajare în trăirea celor ce ţin de sărbătorire. Astfel, când se înconjoară biserica înainte de începutul Utreniei din ziua de Paşti se cântă, repetându-se stăruitor următoarele cuvinte în care e cuprinsă şi o cerere: “Învierea Ta Cristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi, pe pământ, învredniceşte-ne, cu inimă curată să Te mărim”. A doua cerere din cuprinsul Utreniei de Paşti priveşte Paştile din veşnicie şi trăirea pascală cea mai presus de lume, căci se zice: “O Paştile cele mari şi preasfinţite Cristoase! O, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai adevărat, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale” (amândouă aceste cereri privesc progresul în trăirea evenimentelor de la Paşti, ele fiind legate de sărbătoarea Sfintei Învieri). Dintre toate sărbătorile din anul bisericesc, în ortodoxie, Paştile sunt singura sărbătoare la care se fac afirmaţii despre sărbătoarea însăşi. Numai la Paşti, în timpul slujbei, sunt cuvinte despre Paşti. Numai la Paşti sunt exclamaţii despre Paşti, care se intercalează în atmosfera de bucurie specifică Paştilor. Astfel una din cântările de la slujba de Paşti se ocupă în chip deosebit de Paşti, căci glăsuieşte: “Paştile cele sfinţite,Paştile cele nouă şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele cinstite, Paştile Cristos Izbăvitorul, Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă porţile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii, astăzi nouă s-au arătat”. Într-o altă stihiră din aceeaşi serie, se adaugă în acelaşi sens: “Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit; Paştile cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; O Paştile, izbăvire de întristare!” Sunt cunoscute apoi şi afirmaţii ca acestea: “Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare”, “Paştile cele veşnice”, “Paştile cele curăţitoare”. Şirul acestor cuvinte de la Paşti despre Paşti începe cu exclamarea: “Paştile Domnului, Paştile”! şi cu lămurirea: “Că din moarte la viată şi de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă”. Ce sărbătoresc Macedonenii la Paşti: în Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor prăznuiesc Învierea cea dătătoare de viată a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului Isus Cristos.  La slujba de Paşti se spun următoarele: “Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice”. Aceasta ştiind-o, Macedonenii nu rămân numai la prăznuirea propriu zisă, ci adăugă la ea şi lauda adusă Pricinuitorului: “... Şi săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul cel binecuvântat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit”. De la ieşirea din biserică Macedonenii încep ritualul de ciocnit ouăle folosind expresiile: „Cristos voscrese!” (spune cel care ţine oul) şi „Vistina voscrese!” (spune cel care loveşte). În fiecare familie este sărbătoare în suflet. Împreună cu toţi membrii familiei, la care se adaugă şi cei veniţi de prin alte locuri unde au plecat, după cum i-a dus soarta, se întind mesele bogate. Există un obicei ca, după ce au fost consumate ouăle, cojile să fie păstrate pentru a fi puse în brazdă la arat, crezându-se astfel că pământul va da un rod mai bun. În ziua de Paşti, unii Macedoneni nu mătură şi nu duc gunoiul afară, „pentru a nu strica voia bună şi norocul”.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.