Joi
23
Noiembrie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Apr 2017 Mai 2017 Jun 2017
D L Ma Mi J V S
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
     
Jun 2017 2017Jun 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Evocarea Genocidului Tătarilor
18-05-2017 - Tătari

Este evocarea surghiunului din 18 Mai 1944 – când a avut loc deportarea Tătarilor din Crimeea de către autorităţile sovietice – acel genocid fiind cel mai tragic eveniment al etniei. Acea zi reprezintă pentru tătarii crimeeni din întreaga lume cel mai întunecat moment al istoriei lor. Atunci, într-o singură noapte, din ordinul lui Iosif Visarionovici Stalin, agenţii lui Beria şi soldaţi ai armatei roşii au îmbarcat, sub ameninţarea gloanţelor, în camioane şi căruţe un întreg popor şi l-au transportat în staţiile de cale ferată. Aici ei au fost îmbarcaţi în vagoane de marfă şi uşile acestora sigilate. Nu au fost iertate nici femeile, nu au fost iertaţi nici copiii, nici bătrânii. Nu au fost lăsaţi nici sugarii şi nici cei bolnavi la pat. Au primit permisiunea de a avea asupra lor doar un singur rând de schimburi şi hrană pentru o zi. În aceeaşi zi au şi început marea călătorie, drumul lung, fără întoarcere, suferind de foame şi de sete, cu opriri la 2-3 zile. Au murit foarte mulţi bătrâni, bolnavi, copii. În răstimpul celor 15-30 de minute de staţionare nu aveau posibilitatea să-şi îngroape morţii şi nici să facă curăţenie în vagoane. Numărul victimelor creştea pe zi ce trece, cauzele fiind foamea, setea, frigul, lipsa medicamentelor şi a asistenţei sanitare. Această călătorie a morţii a durat 10-12 zile şi a dus la masacrarea a jumătate din cei surghiuniţi. Majoritatea celor rămaşi în viaţă a fost transferată în Uzbekistan, într-o zonă deşertică. Aceştia, precum şi cei surghiuniţi în alte zone ale Uniunii Sovietice, au pierit într-un număr mare din cauza lipsei de locuinţe, de hrană, de apă, din cauza nepăsării autorităţilor sovietice care i-au lăsat sub cerul liber. Agenţii comunişti şi funcţionarii sovietici i-au descris pe Tătari ca fiind duşmani ai patriei, trădători vânduţi duşmanului, agenţi străini, hoţi şi criminali, pentru ca populaţia locală să nu-i ajute în vreun fel. Toate acestea pentru că Stalin şi acoliţii săi îi acuzau pe Tătari de colaborare cu ocupanţii Germani împotriva statului sovietic. Uitau cu bună ştiinţă că până atunci pieriseră pe frontul antihitlerist mai mult de 50000 de Tătari înrolaţi în armata roşie şi că încă alţi peste 60000 luptau în armata roşie sau în detaşamentele de partizani împotriva ocupaţiei Germane. De asemenea, în armata roşie activau şi au activat până la sfârşitul războiului mii de subofiţeri şi ofiţeri de toate gradele de origine Tătară. Nici familiile lor şi ale eroilor care s-au distins în lupte nu au fost iertate, împărtăşind soarta conaţionalilor lor. Timp de 23 de ani, până în 1967, Tătarii crimeeni au suferit multe privaţiuni şi atunci au primit dreptul de a se strămuta, dar nu în Crimeea. Abia după 14 noiembrie 1986, prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Tătarii, ca de altfel toate comunităţile naţionale şi popoarele care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi. Până în prezent au revenit în Crimeea în jur de 400000 de Tătari.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.