Marti
25
Iulie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Jun 2017 Iulie 2017 Aug 2017
D L Ma Mi J V S
           
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
         
Aug 2017 2017Aug 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
12-07-2017 - Macedoneni

Macedonenii sărbătoresc Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel conform calendarului iulian, în 12 Iulie. Prin activitatea lor misionară, ei au aşezat piatra de temelie a bisericii. Personalităţi diferite, chemate în mod diferit la misiune, drumurile celor 2 Apostoli s-au unit la Roma, locul martirajului lor comun. Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este una dintre vechile sărbători creştine, ce datează cel puţin din secolul III. Cei 2 Apostoli s-au bucurat dintotdeauna de o cinstire deosebită în biserică, datorită fidelităţii faţă de Mântuitorul şi învăţătura Sa, cât şi pentru zelul neobosit manifestat pentru răspândirea Evangheliei. Sfântul Petru, cel mai vârstnic dintre cei 12 Apostoli, era frate cu Apostolul Andrei. De meserie, era pescar în localitatea Betsaida din Galileea, ipostază în care îl găseşte Mântuitorul când îi face propunerea de a-L urma ca Apostol şi de a deveni „pescar de oameni”. Numele Evreiesc al Apostolului Petru era Simon, dar Isus Cristos l-a numit Chefa – adică „piatră“ în limba aramaică – nume care era sinonim cu Grecescul Petros. Din relatările Sfintelor Evanghelii, Petru pare să se fi bucurat de o atenţie deosebită din partea Mântuitorului, alături de Apostolii Iacob şi Ioan. De asemenea, este descris frecvent devotamentul său faţă de Isus. Tot Petru este cel care sare în apărarea Mântuitorului, în Grădina Ghetsimani, tăind cu sabia urechea unuia dintre soldaţi, însă este imediat mustrat de Isus pentru gestul său: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri“. Totuşi, devotatul Apostol al Mântuitorului va avea şi un moment de îndoială, negând că ar fi avut vreo legătură cu Isus, în noaptea prinderii Acestuia, căindu-se mai apoi şi plângând cu amar fapta sa. Aflând de la femeile purtătoare de mir vestea Învierii, Petru aleargă primul la mormânt iar Cristos cel Înviat i se arată lui, mai înainte de a se arăta tuturor Apostolilor. În cele din urmă, Simon-Petru va fi repus în demnitatea de Apostol, prin întreita mărturisire a dragostei sale pentru Cristos iar la Cincizecime rosteşte predica în urma căreia se botează „ca la 3000 de suflete”. Conform „Legendei Aurea“ de Jacobus Voragine, publicată în secolul XIII, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Isus în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu, în timpul persecuţiilor împăratului Nero din anul 67. Petru l-ar fi întrebat pe Isus: „Quo vadis, Domine?“ (Încotro te îndrepţi, Doamne?), la care Isus i-ar fi răspuns: „Merg la Roma, spre a fi din nou crucificat“. Plin de curaj, Petru s-a reîntors la Roma, unde a fost crucificat cu capul în jos, după cum el însuşi ceruse, pentru a se deosebi de Isus. De la Sfântul Apostol Petru au rămas scrise în canonul Noului Testament 2 epistole soborniceşti. Persoana Sfântului Apostol Pavel este mai bine cunoscută decât a celorlalţi Apostoli. Aceasta se datorează cărţii „Faptele Apostolilor“ scrise de doctorul Luca şi Epistolelor sale care procură informaţii bogate despre viaţa şi mai ales despre activitatea sa. Este singurul dintre Apostoli care nu L-a cunoscut pe Mântuitorul în timpul activităţii sale pământeşti (a fost al 13-lea Apostol – pe lângă cei 12 discipoli direcţi ai lui Isus). Marele Apostol s-a născut în localitatea Tars şi a primit numele de Saul. Familia sa era din seminţia lui Veniamin şi - cu toate că făceau parte din partida fariseilor - avea şi cetăţenie romană. Cum susţin unii cercetători, localitatea Tars nu era o cetate lipsită de însemnătate. Se pare că la acea dată Tarsul era un centru de învăţământ important, unde viitorul „Apostol al popoarelor“ a avut prilejul să se familiarizeze cu diferitele sisteme filozofice şi religioase ale vremii. Pe lângă aceasta, de foarte tânăr pleacă la Ierusalim, spre a se instrui în legea mozaică la şcoala, pe atunci foarte vestită, a marelui învăţat rabin Gamaliel. Saul nu l-a cunoscut direct pe Mântuitorul Cristos, în acea perioadă fiind rabin în Tars. Auzind de marea mişcare produsă de predica Apostolilor, a mers la Ierusalim unde a devenit un temut persecutor al creştinilor. Participă la martiriul Sfântului Ştefan, păzind hainele celor care-l loveau cu pietre pe Mucenic. Deşi era încă tânăr, i s-a dat autoritatea oficială de a persecuta pe creştini şi - ca un membru al sinagogii - îşi dădea încuviinţarea pentru întemniţarea sau executarea creştinilor. Chiar reuşise aproape să desfiinţeze comunitatea din Ierusalim. Având scrisori de împuternicire şi primind o gardă dată de Sinedriu, Saul porneşte spre Damasc, oraş situat la vreo 200 km nord est de Ierusalim. Pe acest drum, în apropiere de Damasc, se produce minunea care va face dintr-un mare prigonitor un mare propovăduitor al creştinismului, care va marca profund prin activitatea sa misionară primul secol creştin iar prin epistolele sale întreaga istorie creştină. Orbit, uimit şi profund schimbat, Saul este dus de însoţitorii săi la Damasc unde primeşte botezul de la preotul Anania. Spre uimirea Evreilor din Damasc, începe să predice că „Isus este fiul lui Dumnezeu“. Să nu fie ucis de aceştia, fuge din Damasc în Arabia, unde, timp de 3 ani, studiază Sfânta Scriptură şi meditează asupra creştinismului. Întors din Arabia la Ierusalim, este introdus de Barnaba în cercul Apostolilor, care se înţelege că erau suspicioşi faţă de fostul prigonitor. În Ierusalim nu stă mai mult de 2 săptămâni, deoarece din nou se încearcă uciderea sa de către nişte Evrei. Să scape de aceştia, Sfântul Pavel merge în oraşul său natal, unde îşi continuă predica, timp de 10 ani, după care întreprinde cele 3 călătorii misionare în bazinul Mării Mediterane (Orientul Apropiat şi sudul Europei). A ţinut legătura cu cei mai mulţi dintre cei 12 Apostoli dar în special cu Petru. Revenit la Ierusalim în anul 58, Pavel este arestat, fiind recunoscut la Templu de nişte pelerini Evrei din Efes, unde el propovăduise Evanghelia. Să se prevină linşarea lui, Sfântul Pavel este dus în Cezareea Palestinei, unde Felix, guvernatorul roman, la ţinut întemniţat 2 ani. Festus, succesorul lui Felix, deşi intenţiona să-l dea în mâna Evreilor spre a fi judecat, a fost nevoit să-l trimită la Roma întrucât, datorită cetăţeniei sale romane, Apostolul făcuse apel la Cezar. După tradiţie „Apostolul popoarelor“ a fost martirizat la Roma în timpul lui Nero, murind în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, a anului 67, motiv pentru care sunt serbaţi în aceeaşi zi. Spre deosebire de Sfântul Petru, Sfântul Pavel a fost decapitat, crucificarea fiind considerată o pedeapsă infamantă pentru un cetăţean roman. Sfântul Apostol Pavel este, după Sfântul Evanghelist Ioan, cel mai însemnat scriitor şi gânditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionară a eliberat creştinismul de servitutea legii mozaice şi a asigurat propovăduirea sa universală.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.