Vineri
26
Mai

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Nov 2017 Decembrie 2017 Jan 2018
D L Ma Mi J V S
         
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
           
Jan 2018 2017Jan 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Ziua Cântecului Lăutăresc
02-12-2017 - Romi

Ziua cântecului lăutăresc în România e închinată "titanului" cântecului lăutăresc Dona Dumitru Siminică - inegalabil solist vocal al muzicii lăutăreşti dar e şi Ziua Romilor lăutari în România, marcând prezenţa unei cete de lăutari Romi, ce cânta "imnuri naţionale", în momentul intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, în 1599. În cele dintâi organizări ale vieţii sociale Româneşti, manifestările de mulţumire şi bucurie ca şi cele de dureroasă restrişte trupească şi sufletească se arătau, în primul loc, cu vocea întovărăşită de vreun instrument cu coarde (existente mai întâi, în forma lor iniţială, apoi într-o continuă reformă până în secolul XVI). Cântăreţi instrumentişti, în cete mai pronunţate, nu existau decât numai la nevoie şi construite din porunca mai marilor oştirii, pentru nevoile ţării; iar la petreceri era de ajuns un singur cimpoier, a cărui cimpoi, prin secolul XV, putea îndeplini şi o nevoie armonică, prin cele 3 tuburi rezonante. În anul 1558 erau lăutari la Bucureşti, robi ai lui Mircea Vodă Ciobanul, care cântau aşa de cu străşnicie încât nici că se mai putea un mai bun dar, pe care domnul Tãrii Românesti să-l facă vornicului Dingă din Moldova, decât dându-i-l pe Ruste lăutarul. Într-un document se pomeneşte că, la 1565, vornicul Dinga cumpăra de la Barcan, comisul Valahiei, pe un preţ de 4000 aspri, o sumă de Ţigani, robi, între care şi pe Tâmpa, lăutarul. Documentul nu pomeneşte din ce cânta acel lăutar (lăutarii, pe vremea aceea, erau foarte scumpi). La intrarea triumfală a lui Mihai Viteazu în Alba Iulia din 1 Noiembrie 1599, l-a urmat pe Domn, în cetate, o ceată de lăutari Ţigani, cântând imnuri naţionale - căci intrarea s-a făcut în sunetul viorilor Ţigăneşti, care ştiau să cânte pentru toate ceasurile din viaţa omului - ceea ce denotă că, alături de cei 8 trâmbiţaşi care mergeau înainte erau şi instrumente Ţigăneşti (vioara, în forma ei de azi, deci perfecţionată, n-a apărut decât ulterior - instrumentele Ţigăneşti de pe timpul lui Mihai Viteazu fiind viole cu arcuşul în semicerc şi viole cu 6 coarde). Însă dezinteresul pentru artă, în special pentru muzică, a dăinuit mult timp, meşteşugul lăutăriei - al cântăreţului din lăută - fiind considerat îndeletnicire degrădătoare. În context, este şi serbarea altor mari artişti lăutari, recenţi – instrumentişti (Barbu Lăutaru, Petre Creţul Solcan, Sava Pădureanu, Toni Iordache, Florea Cioacă, Marcel Budală, Fărămiţă Lambru, Fănică Luca, Ion Onoriu, Alexandru Ţitruş, Ilie Udilă, Ionel Budişteanu, George Udilă, Ion Miu, Marian Mexicanu ş.a.) ori solişti vocal: Zavaidoc (Marin Teodorescu), Romică Puceanu, Gheorghe Lambru, Gabi Luncă, Mioara şi Paula Lincan, Catanga - Pădureanu, Elena Pascu, Valentina Mocanu, Panseluţa Fieraru, ş.a.     

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.