Miercuri
26
Septembrie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Nov 2017 Decembrie 2017 Jan 2018
D L Ma Mi J V S
         
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
           
Jan 2018 2017Jan 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Sfântul Nicolae
19-12-2017 - Macedoneni

Decembrie pentru macedoneni vine întodeauna cu sărbătoarea, atât de aşteptată mai ales de copii, a Sfântului Nicolae. Obiceiul darurilor aduse de Moş Nicolae s-a împământenit mai mult la oraş. Se poate întâmpla ca Moş Nicolae să aducă şi câte o vărguţă (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă îi dă dreptul Sfântului Nicolae să intervină în acest fel în educaţia copiilor. Povestea lui Moş Nicolae începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Mira. Acesta a trăit pe vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian şi a strălucit mai înainte în viaţa pustnicească şi, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind creştinătatea şi propovăduind cu îndrăzneală şi cu glas slobod dreapta credinţă, a fost prins de mai marii cetăţii Lichiei şi dându-l la osândă şi la cazne l-au închis în temniţă, împreună cu alţi creştini. În momentul în care marele şi bine scredinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut împărat al romanilor, cei ce erau închişi au fost sloboziţi din legături şi - cu ei împreună - a fost slobozit şi marele Nicolae. Mergând el la Mira, n-a trecut multă vreme şi s-a strâns de către marele Constantin, întâiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. I-a fost dat lui darul facerii de minuni, precum arăta istoria vieţii sale. Scos-a din temniţă pe 3 oameni năpăstuiţi, care prinzând de veste că sunt osândiţi pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, ca să-i izbăvească şi pe dânşii aşa precum i-a izbăvit pe cei din Lichia. Pentru aceasta dar Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic şi fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pâra nedreaptă ce făcuse oamenilor la împăratul iar pe împărat l-a inştiinţat cu amănuntul, arăptându-i că erau nevinovaţi, pârâţi din pizmă. Şi aşa prin visul acesta i-a izbăvit din primejdia tăierii. Şi alte multe minuni făcând, păstorea dumnezeieşte pe dreptcredinciosul său popor. Deci, venind la adânci bătrâneţe, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici după moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiţi şi izbăvindu-i de tot felul de primejdii şi de nevoi. Încă şi până astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni şi cei cel roagă cu adevarată şi neîndoită credinţă, nu numai mici binefaceri, ci şi minuni mari dobândesc. Din anul 1087, luna Mai în 9 zile moaştele Sfântului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioşilor, care vin la el, cu credinţă, din toate părţile creştinătăţii. Una din minunile Sfântului Nicolae: un om oarecare din Constantinopol, cu frică de Dumnezeu şi credincios în Cristos, care iubea pe Sfântul Nicolae şi era iubit şi el de dânsul, vrând la un moment dat să facă o călătorie în altă ţară, grăbindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfântului de şi-a făcut rugăciunea după obicei şi, luându-şi ziua bună de la rude şi de la prieteni, a intrat în corabie. Iar când la 9 ceasuri din noapte, corăbierii s-au sculat să întoarcă şi să întindă pânzele, începând alt vânt, omul fiind pe punte s-a împiedicat de odgoane şi a căzut în mare. Fiind întuneric şi vântul bătând tare, n-au putut corăbierii să-l ajute cu nimic, ci plângeau de amara moarte a acelui om. Iar el, căzând în mare, cum era îmbrăcat, aflându-se acum în largul mării, a zis: "Sfinte Nicolae, ajută-mi!" Strigând la ceva timp după ce a zis acestea, o, minune!, s-a trezit omul în mijlocul casei sale. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel şi cei din casă, aprinseră lumina şi, strângându-se şi vecinii de afară, l-au văzut cu toţii stând în mijlocul casei şi apă de mare curgând din hainele lui. El a făcut cunoscută la toţi minunea şi s-au uimit toţi şi s-au minunat de acea minune. O altă minune: era un om oarecare, anume Agricola, cu bunătate şi evlavie vieţuind şi având un fiu, unul născut, anume Vasile care trăia în ţara Antiochiei. Fiind împodobit cu darul lui Dumnezeu, el avea avuţie multă. Avea şi credinţă multă în Sfântul Părinte Nicolae. Pentru aceasta, în toţi anii, la pomenirea Sfântului petrecea ziua aceea cu prăznuire şi punea mese pentru săraci şi pentru vecini, prieteni şi alţii, la o biserică zidită în numele Sfântului Nicolae care însă era departe de cetate. Iară într-un an, la slăvita lui pomenire, mult popor venind la praznic în sfânta lui biserică, atunci şi binecredinciosul acela îşi trimise pe fiul său Vasile cu slugile sale şi zise lui: "Mergi, fiule, la biserica Sfântului Nicolae şi să faci după obicei, precum te-am învăţat noi în anii trecuţi. Dar când a fost vremea cântării utreniei, iată, fără de veste, au năvălit necredincioşii şi, înconjurând biserica, au robit tot poporul, asemenea şi pe Vasile - fiul lui Agricola - şi l-au dus în insula Creta şi l-au dat pe el lui Amira, dregătorul, că era foarte frumos. Părinţii lui Vasile, auzind aceasta, spre plângere şi tânguire s-au întors. Şi aşa, ca doi ani petrecând, pomenirea Sfântului nu o mai făceau, ci se topeau de necaz şi cu lacrimi se tânguiau, zicând: “Fiule al nostru preaiubite, cum nu te mai vedem pe tine acum, împreună cu cei de vârsta ta, ca să te cuprindem cu mâinile şi cu buzele să te sărutam. Mai bine ne-ar fi fost nouă de te vedeam zăcând în boală sau să ţi se fi întâmplat ţie moarte; inima noastră nu s-ar fi rupt ca acum." Vecinii lor şi toate rudeniile le ziceau lor: "Pentru ce vă plângeţi aşa? Au nu cunoaşteţi voi pe minunatul Nicolae, cât de multe minuni face pe uscat şi pe mare? De sabie şi de robie şi de toate morţile cele nedrepte pe mulţi izbăveşte. Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii săi, sculându-se, a mers la femeia sa şi i-a zis: "Oare, avem noi vreun folos din tot plânsul acesta mult? Ci, iată, al treilea an avem de când ne aflăm în această întristare şi am uitat de pomenirea Sfântului Nicolae şi n-am ieşit la praznicul lui. Acum, dar, ascultă-mă pe mine; să luăm lumânări şi undelemn şi tămâie şi să mergem la Sfântul şi să ne rugăm lui cu credinţă, ca să luăm de la dânsul mângâiere pentru Vasile, fiul. Aşa sfătuindu-se, s-au sculat şi cu bucurie au mers la biserica Sfântului Nicolae. Şi au făcut după obiceiul prăznuitorilor, apoi s-au întors la casa lor şi chemând la cina pe rudele lor şi pe toţi vecinii cei de aproape, au pus masa şi au început a mânca şi a bea întru slava lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfântului Părinte Nicolae. Iar când veni vremea cinei şi şedeau la masa, au început câinii a lătra cu mare pornire. Şi a zis Agricola slugilor sale: "Mergeţi şi vedeţi la ce năvălesc câinii, poate o fiară este, sau altceva" iar slugile, ieşind afară, n-au văzut nimic. Însă câinii mai mult se repezeau, lătrând. Deci, Agricola a luat lumină şi a mers ca să vadă ce este şi a văzut un om, în mijlocul curţii stând (în haine orientale) şi s-au speriat, că nu se pricepeau ce putea să fie. Iar după ce Agricola, a venit aproape de dânsul, a văzut un tânăr voinic, stând şi ţinând în mână un pahar plin de vin. Şi cautând Agricola la dânsul, abia a putut grăi : "O, fiul meu, Vasile, iată acum te văd cu adevărat; oare tu eşti, fiul meu, sau o nălucă mi se arată mie, prin tine?" Iar tânărul Vasile degrabă a răspuns: "Eu sunt tată, fiul tău, cel robit şi în Creta dus." Aceasta auzind, Agricola, tatăl său, îmbrăţişându-l, îl săruta pe el şi zicea: "Spune-mi mie fiule, cum ai scăpat din mâinile celor fără Dumnezeu sau cine te-a ajutat, spune-mi toate mie, tatălui tău." Iar tânărul a zis către el: "Nimic tată, nimic din toate acestea, de care mă întrebi, nu ştiu. Numai aceasta ştiu, că eu acum stam înaintea dregătorului necredincioşilor şi nu ştiu cine, cineva puternic m-a răpit aşa cum mă aflam, cu paharul acesta pe care încă îl ţin în mână şi ca un vânt m-a adus şi m-a pus aicea; şi am văzut pe Sfântul Nicolae, care m-a aşezat pe mine în locul acesta."

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.