Duminica
24
Iunie

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara


 






 

Cauta

(cautare cu diacritice)
Albanezi
Armeni
Bulgari
Cehi
Croaţi
Evrei
Germani
Eleni
Italieni
Macedoneni
Maghiari
Polonezi
Români
Romi
Ruşi
Ruteni
Sârbi
Slovaci
Tătari
Turci
Ucraineni
Arabi
Chinezi
Indieni
Iranieni
Universal
Migrant in Romania
dialog2008
Nov 2017 Decembrie 2017 Jan 2018
D L Ma Mi J V S
         
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
           
Jan 2018 2017Jan 2018
1 Ianuarie
2 Februarie
3 Martie
4 Aprilie
5 Mai
6 Iunie
7 Iulie
8 August
9 Septembrie
10 Octombrie
11 Noiembrie
12 Decembrie
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Institutul Intercultural Timişoara
 
Sfântul Nicodim
26-12-2017 - Români

Românii îl celebrează pe Sfântul Nicodim conform calendarului Bisericii Ortodoxe Române, în 26 Decembrie. Născut şi plecat din Prilep, ajuns la Athos, Nicodim a devenit pentru Ţara Românească întemeietorul vieţii monahale. Viaţa monahală pe teritoriul ocupat astăzi de statul Român a început încă din primele veacuri creştine, existând dovezi că la sfârşitul primului mileniu s-a ridicat o mănăstire de rit răsăritean în Morisena de pe Mureş (azi Cenad, judeţul Timiş). De asemenea, în părţile Sălajului, Buzăului şi Argeşului s-au descoperit urmele unor străvechi aşezări monahale, cu bisericuţe şi chilii săpate în stâncă. Multe numiri de localităţi de pe întreg cuprinsul de astăzi al României (Călugăreni, Valea Călugărească, Poiana Călugăriţei, Chilia, Chilii, Mănăstirea, Schitu şi altele), arată că acolo existau aşezări călugăreşti, de multe ori dinainte de întemeierea statelor medievale Româneşti. În secolul XlV, a apărut în sânul Bisericii Ortodoxe - îndeosebi la Muntele Athos, în republica Elenă de azi - o mişcare de renaştere teologică-spirituală, numită isihasm (de la cuvântul Grecesc isihia = linişte), care cerea retragerea totală a călugărului din lume, meditaţie în tăcere şi rostirea neîncetată a ''rugăciunii lui Isus" sau "a inimii": Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. De la Muntele Athos, spiritualitatea isihastă s-a răspândit şi în mănăstirile de la sud de Dunăre şi Ţările Româneşti. Unul din reprezentanţii de frunte ai isihasmului pe pământul Românesc a fost Sfântul Nicodim de la Tismana. De ce de la Tismana? Pentru că el este nimeni altul decât întemeietorul Mănăstirii devenită piatră de hotar şi simbol de referinţă al credinţei şi spiritualităţii în Oltenia. Viaţa şi activitatea pilduitoare a fondatorului Mănăstirii Tismana au căpătat o aureolă de legendă datorită atât tradiţiilor monastice, cât şi viziunii romantice a unor călători şi biografi sau a unor istorici. Astfel, evenimentele multiple ale vieţii sale, întreaga osârdie ctitoricească şi cărturărească au dat unor fapte şi elemente reale supradimensionări sau tălmăciri care au colorat tot mai mult vălul aurit al istoriei hagiografice. Nicodim a părăsit casa părintească şi s-a dus la Muntele Athos, pentru a-şi desăvârşi cultura. Acolo a fost hirotonit diacon şi apoi preot şi a devenit dascăl pentru ca mai apoi să devină năstavnic la Mănăstirea Hilandarului când a murit stareţul locului. Datorită vieţii sale curate şi cunoştinţelor însuşite, a fost ales „protos al Sfântului Munte”. De asemenea, Lazăr, împărat al Sârbilor (1371 - 1389) l-a trimis pe Nicodim la Constantinopol, în fruntea unei delegaţii care trebuia să mijlocească ridicarea anatemei ce fusese aruncată asupra „Împărăţiei Sârbilor” şi a bisericii lor. Înapoindu-se cu dezlegarea anatemei la despotul Lazăr, acesta i-a propus să ia conducerea Bisericii Sârbeşti. Înfrângându-şi orgoliul lumesc, chemat de vocea menirii sale, a trecut la nord de Dunăre. Cauzele venirii lui Nicodim în Ţara Românească trebuie puse şi în legătură cu împrejurările politice ale vremii. Se ştie că, în 1365, Ludovic, regele Ungariei, şi-a îndreptat oştile spre sudul Dunării, pornind o veritabilă cruciadă de catolicizare şi cotropire, sub patronajul scaunului apostolic. În 1368 a atacat Severinul şi – concomitent - a ordonat înaintarea oştilor voivodului Transilvaniei prin pasurile Carpaţilor spre capitala voivodului Român Vlaicu. Cele 2 armate au fost înfrânte şi silite să se retragă iar victoria lui Vlaicu l-au proiectat în ochii ortodocşilor din Vidin ca principalul apărător al intereselor lor împotriva atacanţilor şi cohortelor care încercau catolicizarea forţată a populaţiei respective. De pe urma cuceritorilor Maghiari a avut mult de suferit - în acea vreme - şi cuviosul Nicodim, care se afla egumen într-o mănăstire lângă Vidin. Devenit datorită austerităţii şi altor multe merite o personalitate de primă însemnătate, Nicodim - brav erou al rezistenţei populare a localnicilor - era preţuit cu deosebire şi de voivodul Român, care “cu munca lui Kir Nicodim şi a fraţilor săi” a zidit şi a zugrăvit Mănăstirea Vodiţa, la câteva sute de metri de Dunăre (pe când voivodul stăpânea acele meleaguri Româneşti şi înfiinţase Episcopia Severinului): Vodiţa a devenit un avanpost înaintat de rezistenţă ortodoxă. Prudent, pentru a deruta pe regele Maghiarilor, voivodul Român a renunţat la aproape toate drepturile ce decurgeau din calitatea sa de ctitor, lăsând obştei călugăreşti o autonomie deplină. Nevoit să nu se poată bucura în tihnă de roadele eforturilor sale pentru organizarea Vodiţei (din cauza atacului asupra Severinului produs de către oştile catolice, Nicodim a înţeles să slujească scopurile ortodoxe prin participarea sa la misiunea Sârbească la Constantinopol / azi Istanbul, ca „tâlmaci de cuvinte”). Serviciile sale au fost bine răsplătite de către cneazul Lazăr; aceeaşi recunoaştere a meritului făcând ca patriarhul Filotei să-i acorde lui Nicodim rangul de arhimandrit, dreptul de a sfinţi biserici şi de a sluji purtând bederniţă. Aceasta este numai o parte din viaţa plină de ctitorire pilduitoare pe drumul credinţei al lui Nicodim de la Tismana. Sunt considerate minuni ale Sfântului Nicodim: viziunile care le-a avut privind înfiinţarea mănăstirilor, trecerea miraculoasă a Dunării plutind pe rasa călugărească, întâmplarea de la Ponoare - în care blestemul lui Nicodim aruncat asupra localnicilor reluctanţi s-a împlinit, darul tămăduirii - de care a beneficiat şi o fiică epileptică a împăratului Sigismund al Ungariei, transformarea fripturii de purcel în păstrăv cu ocazia praznicului în onoarea lui Sigismund şi a lui Mircea cel Bătrân, mersul prin foc - care a condus la convertirea la ortodoxism a împăratului Sigismund / ce a primit prin botez numele de Matei, etc.

 



< inapoi

© 2008 Institutul Intercultural Timisoara. Toate drepturile rezervate.